....Incep prin a spune ca om “simplu” nu este un lucru rau sau peiorativ. Opusul omului “simplu” ma gandesc sa-l numesc omul “complicat”... cel care despica firul in patru, cel care simte mereu ca ii lipseste ceva, ...dar nu prea stie ce..., cel care simte “apasator” ca mai e ceva dincolo de ceea ce se vede si simte..., ...omul care simte ca nu controleaza tot si asta il apasa...
....Un om simplu este un om care se multumeste cu ceea ce are si ceea ce poate, ...fara a considera ca este putin, fara a se simti in mod apasator "limitat"... Un om “simplu” chiar daca nu se multumeste cu putin si vede clar ca se poate mai mult, ...nu este urmarit “apasator” de lipsa a mai mult... Este “nemultumit”, ...dar nu “nefericit”. Isi doreste mai mult si este “invidios”, ...dar nu este “ros pe interior”... Iar daca vede mijlocul cum sa faca mai mult, are instinctul “simplu” de a se duce in directia respectiva si a face, ...fara sa isi faca (prea multe) planuri, griji, fara sa mediteze... Un om “simplu” isi vede de treaba, de viata, de distractie sau de ce-o face fara sa se gandeasca, sa “mediteze” prea mult... De obicei isi traieste viata asa cum poate mai bine, este condus de simtiri simple, primare. Ia ce i se pare ca i se cuvine si poate sa ia, este impacat cu sine... Iar daca se intampla sa nu fie impacat cu sine ii trece repede, ...uita repede, merge mai departe... De obicei isi revine repede dupa “traume”... Nu are regrete (sau nu prea multe), ...se readapteaza... Cand ma gandesc la un om “simplu” ma gandesc la un om “natural”, ...se bucura, se distreaza, sufera, plange, rade, se indragosteste, iubeste, uraste, e fericit sau nefericit “natural”... Trairile simple, primare sunt cele care il conduc...
....Intr-o anumita masura cu totii avem ceva “simplu” in noi... Dar unii dintre noi se “complica”... uneori prea mult...
.
....Un om simplu este un om care se multumeste cu ceea ce are si ceea ce poate, ...fara a considera ca este putin, fara a se simti in mod apasator "limitat"... Un om “simplu” chiar daca nu se multumeste cu putin si vede clar ca se poate mai mult, ...nu este urmarit “apasator” de lipsa a mai mult... Este “nemultumit”, ...dar nu “nefericit”. Isi doreste mai mult si este “invidios”, ...dar nu este “ros pe interior”... Iar daca vede mijlocul cum sa faca mai mult, are instinctul “simplu” de a se duce in directia respectiva si a face, ...fara sa isi faca (prea multe) planuri, griji, fara sa mediteze... Un om “simplu” isi vede de treaba, de viata, de distractie sau de ce-o face fara sa se gandeasca, sa “mediteze” prea mult... De obicei isi traieste viata asa cum poate mai bine, este condus de simtiri simple, primare. Ia ce i se pare ca i se cuvine si poate sa ia, este impacat cu sine... Iar daca se intampla sa nu fie impacat cu sine ii trece repede, ...uita repede, merge mai departe... De obicei isi revine repede dupa “traume”... Nu are regrete (sau nu prea multe), ...se readapteaza... Cand ma gandesc la un om “simplu” ma gandesc la un om “natural”, ...se bucura, se distreaza, sufera, plange, rade, se indragosteste, iubeste, uraste, e fericit sau nefericit “natural”... Trairile simple, primare sunt cele care il conduc...
....Intr-o anumita masura cu totii avem ceva “simplu” in noi... Dar unii dintre noi se “complica”... uneori prea mult...
.
....A fi “complicat” nu inseamana in mod necesar a fi educat, culturalizat, stilizat... Poti sa ai toate astea si totusi sa predomine in firea ta acea simplitate naturala... Sau dimpotriva, poti sa fii needucat, incult si totusi sa fii “complicat”... Insa de obicei oamenii “complicati” cred ca au o educatie peste medie... Poate pentru faptul ca au citit mai mult ...de obicei din alti oameni “complicati” (scriitori) si prin urmare au avut “sanse” mai mari sa pice in sindromul “complicat”... Dar probabil ca mai mult decat asta, pur si simplu firea lor, “constructia” lor ii face sa fie asa... Unii se simt “bine” sa fie asa, ...chiar “insista” in directia asta, ii face sa se simta “impliniti”... Cateodata au “revelatii” si simt ca au atins un nivel superior... Nu se stie daca asta este in mintea lor sau “revelatia” este “reala”, ...dar sunt in permanenta cautare a unor astfel de “revelatii” mai mari sau mai mici... De multe ori nu se multumesc cu simtirea primara, ...o dezvolta, o analizeaza si o “complica”...
....Oamenii “complicati” cred ca au sanse mai mici sa fie natural “fericiti” sau fericirea lor este mai “volatila” ...Pentru multi “fericirea” e un deziderat care niciodata nu este atins, ...poate pentru ca si-au facut asteptari prea mari privind aceasta si nu se multumesc cu fericirea “simpla”...
....Exista insa si reversul si partea plina a paharului (chiar si “marele premiu”) – oameni “complicati” care reusesc sa isi “autogenereze” fericirea si chiar sa atinga asa-zisa “nirvana”, ...sau oameni complicati care imbina intr-un mod foarte armonios simplitatea cu profunzimea, ...cautarea si d-zbaterea cu revelatia si implinirea de sine. Am auzit ca exista acesti oameni si cred in posibilitatile exprimate in acest ultim paragraf, insa eu nu cunosc personal vreunul (fara a insemna ceva “rau”). Imi doresc sa cunosc astfel de oameni.
....PS: stiu ca exista o carte - “M-am hotarat sa fiu prost”. Personajul acelei carti crede ca “să devii ceva mai prost poate fi o idee inteligentă. Să gândeşti mult este, în lumea de azi, un handicap ca oricare altul.” (preluare de pe net). Nu am citit cartea, desi mi-a picat in mana la un moment dat, acum cativa ani. Nu m-a atras, ...mi s-a parut mai mult o “gluma” in acel moment. De asemenea, probabil ca nu sunt de acord cu termenul “prost” (chiar daca stiu ca inseamna si “simplu”). Dar ma face sa ma gandesc mai mult la “stupid”, “lipsit de inteligenta”... Iar oamenii “simpli” la care ma gandesc eu nu sunt neaparat “prosti”, pot avea o inteligenta ridicata, naturala, simpla si bine orientata in lumea pragmatica. E vorba de trairi si de felul de a fi, mai degraba decat de inteligenta... Pe de alta parte, e drept ca lumea este plina de oameni "simpli" cu adevarat “prosti”, neinteligenti, cu mintea odihnita... si impacata :)
Nu stiu insa cum este abordata problema in carte...
....Oamenii “complicati” cred ca au sanse mai mici sa fie natural “fericiti” sau fericirea lor este mai “volatila” ...Pentru multi “fericirea” e un deziderat care niciodata nu este atins, ...poate pentru ca si-au facut asteptari prea mari privind aceasta si nu se multumesc cu fericirea “simpla”...
....Exista insa si reversul si partea plina a paharului (chiar si “marele premiu”) – oameni “complicati” care reusesc sa isi “autogenereze” fericirea si chiar sa atinga asa-zisa “nirvana”, ...sau oameni complicati care imbina intr-un mod foarte armonios simplitatea cu profunzimea, ...cautarea si d-zbaterea cu revelatia si implinirea de sine. Am auzit ca exista acesti oameni si cred in posibilitatile exprimate in acest ultim paragraf, insa eu nu cunosc personal vreunul (fara a insemna ceva “rau”). Imi doresc sa cunosc astfel de oameni.
....PS: stiu ca exista o carte - “M-am hotarat sa fiu prost”. Personajul acelei carti crede ca “să devii ceva mai prost poate fi o idee inteligentă. Să gândeşti mult este, în lumea de azi, un handicap ca oricare altul.” (preluare de pe net). Nu am citit cartea, desi mi-a picat in mana la un moment dat, acum cativa ani. Nu m-a atras, ...mi s-a parut mai mult o “gluma” in acel moment. De asemenea, probabil ca nu sunt de acord cu termenul “prost” (chiar daca stiu ca inseamna si “simplu”). Dar ma face sa ma gandesc mai mult la “stupid”, “lipsit de inteligenta”... Iar oamenii “simpli” la care ma gandesc eu nu sunt neaparat “prosti”, pot avea o inteligenta ridicata, naturala, simpla si bine orientata in lumea pragmatica. E vorba de trairi si de felul de a fi, mai degraba decat de inteligenta... Pe de alta parte, e drept ca lumea este plina de oameni "simpli" cu adevarat “prosti”, neinteligenti, cu mintea odihnita... si impacata :)
Nu stiu insa cum este abordata problema in carte...